Rezidența 5

BACK

SAH 2021

Alexandra Boaru a absolvit Universitatea Portsmouth, secția Fotografie, iar practica ei se concentrează pe utilizarea propriului corp ca instrument în explorarea conceptul de a fi om. Ca și mediu artistic principal, aceasta se îndreaptă către fotografie și video, incluzând elemente de performance.  

Anca Boaru este studentă a secției de Asistență Medicală Generală din Timișoara. Este o artistă autodidactă, stilul ei putând fi descris ca o salată de fructe vibrantă de culori. Ea se concentrează în principal pe portretizarea unor personaje aparent fantastice prin prisma trăsăturilor exagerate, dar care sunt de fapt inspirate din realitatea de zi cu zi.

Cele două surori sunt un duo artistic ad hoc creat cu ocazia participării în cadrul rezidenței, iar dat fiind faptul că aceasta este prima lor colaborare, cele două și-au propus să redescopere conexiunea ludică dintre ele explorând împreună jocul și relațiile create în jurul acestuia. Pornind de aici, ele își propun realizarea unor intervenții artistice, ce vor include atât performance cât și land art prin care să creeze o comunitate în care jocul să fie o punte de legătură.

When milk turns
sour

When the milk turns sour presents a mundane and yet encrypted facade of sisterhood. A collection of futile and random performative acts framed by a collage of insignificant details. This film is a dream that me and my sister dreamed together.

o comunitate în care jocul să fie o punte de legătură.

<

LAST/NEXT

>