Andrei Gabriel Nicolae is a herbivorous mammal who writes lists, story outlines in countless notebooks, and poems in the captions of Instagram photos. His texts can also be found in the Cenaclul X anthologies Shelters and Clearings, Cutra magazine, and the online platform Literatură și Feminism. He lives in Spain and works for a corporation.
Andrei Gabriel Nicolae este un mamifer erbivor care scrie liste, planuri de povești în agende nenumărate și poezii în descrierea pozelor de pe insta. Texte de-ale sale se mai găsesc în antologiile Cenaclului X „Adăposturi” și „Luminișuri”, revista Cutra și platforma online Literatură și Feminism. Locuiește în Spania și lucrează într-o corporație.
Stranger Gaze is a group of gothic poems by Andrei Gabriel Nicolae that explore different types of estrangement, from the position of a witness. Through village imagery, narrative elements, sociological perspectives, myth (de)construction, and appeals to the subconscious, the distances of estrangement stretch out – across countries, classes, generations, identities, life, and death – until their breaking point.
How I Loved to Work is a poem by Emilia Suciu collected and curated by Andrei Gabriel Nicolae based on an interview, and made public with the author’s consent. She presents the roles that work, education, community, alimentation, and agriculture played in her life, accurately articulating the disastrous impacts of patriarchal authority and the dismantling of national industrial structures. Since art production and validation are activities specific to the urban, intellectual circles, artistic perspectives like Emilia Suciu's, situated outside these circles, are essential.
”Privirea străină” e un ciclu de poeme gotice de Andrei Gabriel Nicolae, care explorează mai multe tipuri de înstrăinare din poziția de martor. Prin imaginile satului, elemente narative, perspective sociologice, (de)construcție de mit și apel la subconștient, distanțele înstrăinării se întind – între țări, clase, generații, regimuri politice, identități, viață și moarte – până la rupere.
"Mult mi-o plăcut să lucru" este un poem de Emilia Suciu, cules și îngrijit de Andrei Gabriel Nicolae pe baza unui interviu și făcut public cu acordul autoarei. Aceasta prezintă rolurile pe care munca, educația, comunitatea, alimentația și agricultura le-au avut în viața sa, relevând cu acuitate impacturile dezastruoase ale autorității patriarhale și ale desființării structurilor industriale naționale. Cum producția și validarea artistică sunt implicit apanajul cercurilor urbane intelectuale, perspectivele artistice situate în afara acestor cercuri, precum cea a Emiliei Suciu, sunt esențiale.
.jpg)
Between the splendid hills that were once full of vineyards, among the gentle dogs on the streets and the aggressive dogs in the yards, in the creek that swells with each storm, brings mud on the slope and rushes into cellar, here, as everywhere, the stories about the past are contradictory, individual, and something always remains unsaid.
Initially, I wanted to research and write a novel set in a Romanian village in the late 1940s and early 1950s. I spoke with several people from the village, but their stories revealed details from more recent times that moved me. Behind their words, there was a prevailing sense of disorientation, regret, and uncertainty. I began to notice a series of absences that presented me with new directions of poetic exploration.
Între dealurile superbe care odată au fost pline de vii, printre câinii blânzi de pe străzi și câinii răi din curți, în pârâul care se umflă la fiecare furtună și aduce noroaie pe povârniș și dă buzna în pivnițe, aici, ca peste tot, poveștile despre trecut sunt contradictorii, individuale și ceva rămâne mereu nespus.
Inițial doream să mă documentez și să scriu la un roman plasat într-un sat românesc la finalul anilor 40 și începutul anilor 50. Pentru asta am discutat cu mai mulți oameni din sat, însă poveștile lor au scos la suprafață detalii din vremuri mai recente care m-au sensibilizat. În spatele cuvintelor lor domina un sentiment de dezorientare, părere de rău și nesiguranță. Am început să remarc o serie de absențe care mi-a dat noi direcții de explorare poetică.
I was surprised at how easily people open up, how the first things they say are their greatest pains. When we suffer, we need somebody, anybody, to believe us - look, my hurt is real. If we must bear the pain alone, at least we can share the burden of the story.
Even though I didn't find the peace and mental space to research and write the novel, through my expeditions in the village and my conversations with the people, I discovered the seeds of new ideas. Their visions of the present and the past, their opinions, helped me understand more astutely how complex the consequences and unravelings of recent history are.
Am fost surprins de ușurința cu care oamenii se deschid, cum primele lucruri pe care le spun sunt durerile lor cele mai mari. Când suferim, avem nevoie ca cineva, oricine, să ne creadă – iată, durerea mea e reală. Dacă trebuie să ducem durerea singuri, măcar povara poveștii o putem împărți.
Deși nu mi-am găsit liniștea și spațiul mental pentru a mă documenta și scrie la roman, prin ieșirile în sat și discuțiile cu oamenii, am descoperit semințele unor idei noi. Viziunea lor despre prezent și trecut, opiniile lor, m-au făcut să înțeleg mai în detaliu cât de complexe sunt urmările și continuările istoriei mai mult sau mai puțin recente.
Andrei Gabriel Nicolae este un mamifer erbivor care scrie liste, planuri de povești în agende nenumărate și poezii în descrierea pozelor de pe insta. Texte de-ale sale se mai găsesc în antologiile Cenaclului X „Adăposturi” și „Luminișuri”, revista Cutra și platforma online Literatură și Feminism. Locuiește în Spania și lucrează într-o corporație.