Semne

‍

O stea cu opt brațe, simbol al nașterii și al începuturilor, imprimată iar și iar, mereu asemănătoare, dar niciodată la fel. Este un gest pentru munca în care energia, timpul și grija nu lasă nicio urmă vizibilă, în afară de viețile pe care le susțin și comunitățile pe care le țin împreună.

Amprenta stelei din lucrările mele provine de la un mormânt din sat. Este simbolul care indică data nașterii persoanei care se odihnește acolo (iar crucea este simbolul pentru data decesului). Steaua este un simbol al vieții.

Am folosit tehnica cerii pierdute. Este o tehnică de bijuterie în care obiectul este construit dintr-un tip special de ceară, pentru a fi apoi turnat în materialul ales, folosind o matriță realizată după modelul din ceară. Ceara se topește în momentul în care metalul este turnat.

Sunt interesată de invizibil, de non-material, și de felul în care aceste trăsături pot fi făcute tangibile. Cum pot fi materializate dialogurile, sentimentele, secretele, amintirile, astfel încât obiectele rezultate să devină portaluri către aceste povești. Folosesc argintul și un proces în etape pentru a evidenția valoare acestor istorii, creând lucrări mici care cer atenție și timp.

Proiectul vorbește despre acel tip de muncă ce necesită energie, angajament, timp și răbdare, grijă – munca de zi cu zi, cea care nu oferă rezultate sau satisfacții imediate, cea care nu urmărește o evoluție în carieră, ci munca ce hrănește viața, o menține, păstrează comunitățile vii și unite. Viețile celorlalți, care înfloresc și evoluează ca urmare a acestor acțiuni cotidiene, sunt urmele invizibile lăsate de muncă în acest context.

Am observat repetiția din Viișoara, energia depusă în acțiunile zilnice pentru a ține viața pe linia de plutire. Animalele trebuie hrănite, duse la câmp, zacusca trebuie fiartă pentru sezonul următor, grădina trebuie îngrijită. Este un proces al timpului și al răbdării care necesită multă grijă. E ceva care rezonează profund cu felul în care văd eu procesul de creație artistică.

Am crescut crezând că te împlinești prin muncă (carieră), dar și prin ce lași fizic în lume după ce pleci. Acum, însă, sunt mult mai inspirată de oamenii care se implică într-o muncă ce menține comunitatea vie și sănătoasă.

Mama mea este psihomotrician și are grijă de copii cu dificultăți de învățare. De 30 de ani merge zilnic la aceeași școală pentru a se ocupa de acești copii. Îi face să vorbească, să comunice, să creeze, să se miște. Am văzut acești copii contactând-o ani mai târziu pentru a-i spune cât de mult le-a schimbat viața. Nu este un act artistic, dar este cea mai politică meserie din familia mea. Nu pot decât să visez să am un impact la fel de profund asupra vieților oamenilor cum are mama mea. Admir acest tip de energie plină de grijă și altruism investită în muncă. Așa s-a simțit pentru mine și în Viișoara. Oamenii muncesc pentru a susține comunitatea. Nu era muncă industrială, nu era la o scară mare, ci la scară comunitară.