ACASĂ LA HUNDORF

Irina Ionescu & Raul Coldea

2023

Acasă

Acasă are pentru prea multe dintre noi un statut temporar. Acasă înseamnă adesea o cameră în chirie, o cameră de cămin, cazarea în alt oraș pe perioade scurte în care lucrăm la câte un proiect, casa părinților, casele rudelor de la sat unde multe dintre noi ne-am petrecut copilăria, etc. În tot acest context, acasă devine un concept fragil și de prea multe ori nu își îndeplinește rolul de spațiu sigur și familiar. Eseul lor vizual explorează acest concept din perspectiva dislocării, a senzației de vis și a apartenenței.

”Nu credem că putem avea aroganța de a ne aștepta să înțelegem ceva despre Viișoara, despre dinamica dintre comunitățile foarte diferite de aici sau despre viețile oamenilor. Ne rămâne doar să încercăm să înțelegem ceva despre noi. Avem constant în minte zilele lungi de vară din copilărie pe care le petreceam la sat, mâncărurile preferate, lucrul în grădina de la care ne eschivam mereu pe atunci, sunetele specifice. Suntem undeva între asemănările și diferențele dintre Viișoara și Gălăteni/Mănăstireni/Bahnea (satele unde ne petreceam verile în copilărie).”

No items found.

Irina Ionescu este artistă interdisciplinară, experimentând cu cât mai multe forme artistice - film, fotografie, literatură, teatru. Este interesată să exploreze moduri prin care munca sa artistică să depășească documentarea comunităților sau indivizilor, urmărind să-i împuternicească și să îi implice ca parte din procesul colaborativ.

Raul Coldea crede că actul artistic este în primul rând comunitar, iar atunci când ne adunăm împreună pentru a consuma sau pentru a crea artă, contribuim la scrierea lumii. Practica lui se concentrează pe arte performative, spectacole și ateliere de mediere culturală centrate pe teme precum criza climatică, criza locuirii, socializarea și violența de gen.

INDEX
ARTIȘTI

ÎNAPOI LA
REZIDENȚE