Ierbarul legăturilor dintre noi

‍

Timp de cincisprezece ani, Ruxandra a locuit într-o zonă rurală, grădina fiind un spațiu afectiv a ceea ce înseamnă acasă. Grădina era prilejul perfect să petreacă timp cu bunicul ei și totodată să-și creeze un întreg univers unde plantele erau personificate. Astfel, motivată în cercetarea ei de aceste experiențe din copilărie și adolescență, Ruxandra a colaborat cu șase familii din Hundorf, realizând o radiografie a relației pe care aceștia o au cu grădinile lor. Pentru ei, lucratul în grădină este o binecuvântare iar fiecare bucățică de pământ atent cultivată este o parte din sufletul lor. Împart răsadurile la nevoie și nu evită niciodată să ofere din roadele lor oamenilor din comunitate. Femeile sunt mult mai prezente în grădină, bărbații fiind ori plecați la muncă, ori absenți din viața de familie. Cazurile în care femeile din sat nu se mai implică în munca din grădină sunt legate de problemele de sănătate ce nu le permit prea multă mișcare. La final, fiecare familie i-a oferit Ruxandrei câte o plantă, o bucățică din sufletul lor păstrată bine în ierbarul pe care l-a construit în Hundorf.

‍

”Dacă la început am cercetat mai mult relația adulților cu grădina, în cadrul workshop-ului am căutat să explorez care este relația copiilor cu ea. Am făcut trei exerciții diferite. Primul a fost un exercițiu de imaginație și de desen – grădina de acasă – unde fiecare copil a ales să deseneze elementele lui favorite din curte. De pildă, lubenița, florile și apa erau elemente ce se regăseau deseori în desenele lor. Mai apoi, următorul exercițiu a fost unul de scriere unde fiecare a notat ce înseamnă grădina pentru el, care este relația lui cu ea. Iar ultimul exercițiu a fost unul de sunet, unde fiecare și-a imaginat ce sunet ar face planta lor favorită și am format o grădină comună prin sunete făcute simultan.

Ce m-a marcat cel mai tare pe parcursul rezidenței au fost interacțiunile cu oamenii din sat și căldura cu care m-au primit. Mi-au povestit cu sufletul deschis atât despre grădinile lor, cât și despre viețile lor și ce înseamnă traiul la țară. Iar ce m-a emoționat cel mai tare e că din puținul lor mi-au oferit și mie. Făceau tot posibilul să mă simt bine și chiar așa a fost. M-am atașat de cele șase familii cărora le-am trecut pragul.”

‍

‍